TESTAREA CU UTILIZAREA POLIGRAFULUI: NOTIUNI GENERALE

POLIGRAF – STUDIU

REPUBLICA MOLDOVA
Chisinau, 2013

TESTAREA BENEVOLA CU APARATUL POLIGRAF A REPREZENTANTILOR SECTORULUI JUSTITIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA

 

Studiu realizat in cadrul Proiectului„Solutii pentru o justitie incoruptibila” sustinut financiar de catre Ambasada SUA din Republica Moldova.
Opiniile, constatarile si concluziile autorilor studiului nu reflecta neaparat opinia finantatorului.

###
(…)
###

I. TESTAREA CU UTILIZAREA POLIGRAFULUI:
NOTIUNI GENERALE

1. Istoricul si esenta

Primele observatii privind parametrii psihofiziologici ai unui comportament duplicitar, acestea fiind utilizate in mai multe sisteme de drept ca suport probatoriu in constatarea vinovatiei, se atesta in antichitate.
Insa, preocuparile obiective stiintifice in ce priveste tensiunea emotionala la disimularea adevarului
devin constante mult mai tarziu, in epoca moderna.

Daniel Defoe este unul din primii care in anul 1730 in tratatul „Proiect eficient pentru prevenirea nemijlocita a jafurilor stradale si suprimarea oricaror altor tulburari pe timp de noapte” a propus utilizarea analizei dinamicii proceselor fiziologice la detectia infractorilor.

Aceste idei au inceput a fi realizate in practica in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fiind impulsionate si de cercetarile experimentale ale fiziologului italian Angelo Mosso, dar si de cele ale lui Cesare Lombroso.
Cesare Lombroso in 1895 utilizeaza un hidrosfigmograf pentru a stabili sinceritatea unor persoane suspectate de crima, la baza metodei stand urmarirea simultana a modificarilor de tensiune arteriala si puls in timpul interogarilor.

Experimente psihologice in acest domeniu au fost realizate si de catre Max Wertheimer si Iurgens Klein,
care in anul 1904 au publicat articolul „Diagnosticul psihologic al infractiunii”, cercetarile in domeniu fiind continuate de Vittorio Benussi, Wiliam Marston si H.D. Burtt.

Vittorio Benussi in anul 1914 a publicat rezultatele cercetarilor asupra modificarilor de respiratie ca „simptome ale minciunii”.

Benussi utilizeaza pneumograful din supozitia ca respiratia se schimba cand se minte.
Tehnica utilizata de el consta in faptul ca subiectului i se prezentau diferite bucati de hartie
pe care erau diferite imprimeuri (cifre, litere, imagini), subiectul trebuind in prima faza
sa spuna sau sa citeasca corect ceea vedea, iar ulterior sa declare altceva.
Experientele au fost facute in prezenta unor experti, care urmareau schimbarile in atitudinea si fizionomia subiectului, pentru a concluziona daca individul examinat spunea adevarul sau nu,
ulterior comparandu-se rezultatele lor cu diagramele pneumografului.
Folosindu-se numai de curbele pe care respiratia le facea pe pneumograf, Vittorio Benussi a observat ca
in caz de minciuna respiratia era de mai lunga durata decat inspiratia, iar in cazurile de sinceritate fiind tocmai invers.

In 1915 William Marston16 continua cercetarile lui Lombroso, indeosebi in legatura cu modificarile tensiunii arteriale.
Tehnica lui Marston consta in utilizarea unui sfigmomanometru obisnuit, folosit la vremea aceea pentru masurarea tensiunii arteriale a pacientilor, cu ajutorul caruia a obtinut valori periodice, discontinui
ale tensiuni arteriale de-a lungul unui test.
De mentionat ca William Marston a inceput sa lucreze in timp ce era student al lui Hugo M.nsterberg.
Acesta din urma a scris in “Urmele emotiei” despre efectele modificarilor afective
asupra tensiunii arteriale, respiratiei, raspunsului galvanic al pielii etc., subliniind posibilitatile de a utiliza astfel de reactii pentru „detectarea minciunii”.
Continuand cercetarile lui Benussi, H.D. Burtt foloseste in plus si presiunea sanguina sistolica,
concluzionand ca acest parametru are o mai mare valoare in diagnostic decat respiratia.

Stimulat de succesele predecesorilor sai, in anul 1921 John A. Larson a construit primul prototip al poligrafului contemporan, un aparat capabil sa inregistreze simultan testului cei trei parametri:
tensiunea arteriala, puls si respiratie.

In anul 1926 Leonarde Keeler a construit un aparat, mai perfectionat decat cel utilizat de Larson,
caruia ulterior i-a adus modificari suplimentare.
Astfel, in anul 1949 poligraful lui Leonarde Keeler includea, pe langa elementele pentru inregistrarea modificarilor tensiunii arteriale, pulsului si respiratiei, un galvanometru menit sa evidentieze reflexul galvanic al pielii sau raspunsul electrodermal.
Keeler a avut o contributie esentiala in afirmarea industriei verificarilor poligraf in SUA, elaborand primul model al poligrafului de teren si organizand producerea in serie a acestuia, infiintand prima scoala pentru poligrafologi, efectuand verificari poligraf comerciale
in recrutarea personalului si in investigatiile interne.
In anul 1954 John E. Reid a stabilit ca in diferite forme de activitate musculara tensiunea arteriala a unui individ se poate modifica in asemenea mod, incat sa afecteze esential exactitatea diagnosticului.
Constatand acestea, Reid a conceput un aparat pentru inregistrarea activitatii musculare concomitent cu cea a modificarilor tensiunii arteriale, pulsului, respiratiei si reflexului galvanometric al pielii.

La general, poligraful este un inregistrator mecanico-pneumatic al modificarilor de tensiune arteriala, pulsului si respiratiei, suplimentat cu un modul pentru inregistrarea reflexului galvanometric al pielii
si cu un senzor aditional pentru inregistrarea activitatii musculare, in special a presiunii musculare exercitate de antebratul, coapsele si picioarele persoanei testate.
Fiecare parametru psihofiziologic inregistrat grafic pe poligrama prezinta anumite caracteristici specifice
analizate si interpretate de catre poligrafolog.

Utilizarea poligrafului este fundamentata pe mai multe teorii stiintifice, cum ar fi:
– Teoria reflexului conditionat;
– Teoria amenintarii cu pedeapsa;
– Teoria conflictului;
– Teoria dihotomizarii;
– Teoria activarii;
– Teoria incarcaturii informationale;
– Teoria stresului psihologic;
– Teoria afectiva;
– Teoria activarii urmelor de memorie;
– Teoria necesitati-informatii.

Detectia simularii cu tehnica poligraf, la general, este fundamentata de ideea ca in savarsirea unei fapte antisociale subiectul participa cu intreaga sa personalitate, cu intregul potential cognitiv, motivational si afectiv.
Acest lucru face ca actul antisocial sa nu ramana ca o achizitie intamplatoare, periferica a constiintei,
ci sa se integreze in constiinta sub forma unei structuri stabile, cu continut afectiv-emotional specific,
cu un rol motivational bine diferentiat.
Tehnica poligraf, actionand in mod indirect asupra constiintei subiectului, urmareste sa clarifice
daca acesta reda cu fidelitate aspecte a ceea ce stie, adica elemente de continut ale realitatii
pe care o poarta in planul constiintei sale.
Aceste „urme de memorie” il determina pe subiect sa reactioneze emotionat ori de cate ori i se prezinta un obiect (imaginea) relevant sau i se adreseaza o intrebare relevanta.

Poligraful nu inregistreaza minciuna si nici nu constata veridicitatea informatiilor oferite de catre subiect.
De altfel, si o persoana sincera ar putea spune neadevar, fiind indusa in eroare, fiind inselata sau autoinselandu-se, apreciind incorect circumstantele celor intamplate.
La general, exista o subtila distinctie intre a minti, a tainui adevarul, a spune neadevar, distinctie care nu trebuie ignorata.
Mai mult, in cazul in care informatiile oferite de catre persoana testata nu pot fi verificare pe alte cai,
concluziile privind veridicitatea sau neveridicitatea acestora sunt imposibile.

In fapt, poligraful inregistreaza modificarile fiziologice ale organismului in timpul variatelor stari emotionale care insotesc simularea.
Tehnica poligraf nu face altceva decat sa depisteze emotia in mod indirect prin surprinderea reactiilor persoanelor testate, care implica mecanisme fiziologice.
Intensitatea reactiilor ar fi proportionala cu intensitatea emotiilor subiectului (de exemplu:
intensitatea sentimentului de culpabilizare al subiectului datorita matricei infractionale).

2. Domeniile de aplicare si specificul testarii personalului

Poligraful este utilizat intr-o multitudine de domenii, cele mai esentiale fiind:
– activitatea speciala de investigatii;
– screening-ul personalului;
– investigatiile interne.

Detectarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf a debutat ca un mijloc special de investigatii.
Precedentul utilizarii poligrafului in cadrul actiunilor speciale de investigatii dateaza cu anul 1917
(demascarea unui agent german de catre serviciul de contraspionaj al SUA), testarea fiind efectuata de catre William Marston.

La general, testarea cu utilizarea poligrafului in cadrul activitatii speciale de investigatii urmareste
urmatoarele scopuri:
– evaluarea nivelului de credibilitate a informatiilor oferite de catre subiect;
– obtinerea de la subiectul testat a informatiilor relevante actiunilor speciale de investigatii;
– evaluarea nivelului de implicare (rolul in participare) a persoanei supuse testarii in cazul investigat;
– ingustarea cercului de persoane suspectate in legatura cu cazul investigat.

Utilizarea poligrafului in cadrul activitatii speciale de investigatii este justificata in urmatoarele circumstante:
– nu exista alte surse de informatii privind persoana supusa testarii;
– utilizarea metodelor traditionale de obtinere a informatiilor, reiesind din circumstante,
ar necesita mult mai multe resurse de timp, materiale si umane;
– nici o metoda traditionala, care ar putea fi aplicata, nu ar rezulta cu obtinerea tot atat de rapida a informatiilor.

In toate situatiile poligrafologul si initiatorul testarii trebuie sa analizeze circumstantele cazului
si sa decida asupra oportunitatii testarii.
In toate cazurile in care ar putea fi aplicate metodele traditionale in obtinerea informatiilor,
acestora trebuie sa li se acorde prioritate.
Poligraful se dovedeste eficient in „filtrarea” suspectilor, insa, chiar si in acest caz poligraful urmeaza a fi utilizat dupa o „filtrare” logica a persoanelor suspectate.

Astfel, factorii esentiali, care determina oportunitatea si eficienta utilizarii testelor poligraf in cadrul activitatii speciale de investigatii, sunt:
– efectuarea calificata in prealabil a tuturor actiunilor speciale de investigatii aplicabile circumstantelor cazului;
– deficitul de informatii, care ar fi necesare pentru a da prioritate vreunei versiuni de investigatii,
sau deficitul in informatii relevante privind persoana concreta;
– inaplicabilitatea sau eficienta redusa a actiunilor traditionale speciale de investigatii;
– posibilitatea crearii conditiilor necesare testarii poligraf (acordul persoanei care urmeaza sa fie testata,
starea adecvata a persoanei, timp suficient pentru pregatirea testarii).

Screening-ul personalului.
Poligraf screening-ul este testarea personalului (candidatilor si titularilor de functii), realizata in scopul optimizarii selectarii cadrelor, aprecierii personalului si identificarea preventiva a eventualei neloialitati.

Spre deosebire de alte domenii de aplicare, screening-ul se efectueaza in baza factorilor de risc specifici organizatiei.
Factor de risc este un fapt antisocial/anticorporativ, atestat in biografia candidatului sau titularului functiei, inacceptabil reiesind din scopurile functiei.
Lista factorilor de risc este stabilita de catre angajator, insa formularea intrebarilor pentru screening
in baza factorilor de risc revine specialistului poligrafolog.

Screening-ul se utilizeaza in 3 cazuri:
– la selectarea personalului;
– in cadrul verificarilor planificate ale angajatilor;
– in cadrul verificarilor selective (neplanificate) ale personalului.

Ultimele doua tipuri de verificari sunt axate asupra profilaxiei delictelor si eventualelor cazuri de neloialitate ale personalului, astfel dand de inteles angajatilor ca angajatorul tine asupra loialitatii ca valoare corporativa.

De obicei, in cadrul verificarilor poligraf sunt evaluati urmatorii factori de risc:
– motivele negative pentru candidare la functie;
– dependenta de alcool;
– dependenta de droguri;
– contraindicatiile medicale tainuite;
– denaturarea datelor din CV;
– manifestari antisociale in comportament, inclusiv coruptibilitatea;
– contactele (de serviciu si personale) cu elemente criminale;
– contactele (de serviciu si personale) cu organizatii concurente.

Testarea cu utilizarea poligrafului in cadrul investigatiilor interne.
Aplicarea testelor poligraf in cadrul investigatiilor interne se deosebeste de aplicarea in cadrul activitatii speciale de investigatii prin faptul ca se aplica membrilor unor grupuri (colective de munca)
relativ stabile de persoane.
O buna parte din testele solicitate de entitatile comerciale se efectueaza anume in cadrul investigatiilor interne.

Specificul testului poligraf in cadrul investigatiilor interne este determinat de doua aspecte esentiale:
A1 – testul se aplica unui cerc „inchis” sau „deschis” de suspecti.
In primul caz, se cunoaste ca eventualul suspect este inclus in cercul subiectilor testati,
iar in cel de-al doilea caz, reiesind din circumstante, nu este cert daca in cercul subiectilor testati este eventualul faptuitor.
In acest din urma caz, testul poligraf mai mult urmareste scopul identificarii celor neimplicati,
decat identificarea faptuitorului;

A2. – urmare a testului, este mult mai greu sa determini suspectul identificat sa recunoasca fapta.
Acest lucru este si mai greu de obtinut in cadrul entitatilor comerciale, spre deosebire de cele de stat.
In acest caz, poligrafologul trebuie sa se limiteze la identificarea posibilului faptas, lasand toate celelalte actiuni organizational-juridice pe seama initiatorului testului.

De obicei, testarea poligraf in cadrul investigatiilor interne atat in organizatiile de stat, cat si in entitatile comerciale, se desfasoara dupa acelasi algoritm, testul propriu-zis urmand a fi efectuat
dupa urmatoarele activitati prealabile:
– specialistul poligrafolog obtine de la initiatorul testarii toate informatiile si materialele relevante
cazului investigat, precum si referitor la persoanele care urmeaza a fi testate;
– specialistul poligrafolog urmeaza sa afle versiunile initiatorului privind cazul investigat.
Versiunile initiatorului trebuie sa fie analizate obiectiv.
Initiatorul ar putea avea versiuni eronate asupra faptasului, iar persoanele mult suspectate ar putea fi nevinovate;
– specialistul poligrafolog elaboreaza planul testarii, consecutivitatea persoanelor supuse testarii.
Testarea urmeaza a fi inceputa cu conducatori, fie urmeaza a fi efectuata in ordine alfabetica,
astfel fiind excluse probleme de ordin etico-moral;
– initiatorul convoaca sedinta generala a colectivului, membrii colectivului fiind informati asupra testarii,
precum si conditiilor in care va avea loc procedura, inclusiv se confirma acordul fiecarui membru privind testarea.

Indiferent de subiect si motivul testarii (candidatilor la functii sau titularilor functiei, la selectare (verificare) sau in cadrul investigatiilor interne), testul se efectueaza cu respectarea etapelor procesului de testare.

3. Etapele
La general, deosebim cinci etape de baza ale procesului testarii cu utilizarea poligrafului:

1- Activitati preliminare;
2 – Interviul pre-test;
3 – Testul propriu-zis;
4 – Interviul post-test;
5 – Analiza poligramei si formularea concluziilor.

Fiecare din aceste etape isi are obiectivele sale specifice, toate etapele fiind importante in egala masura
pentru atingerea scopurilor testarii.

3.1. Activitati preliminare.
Inainte de testarea cu utilizarea poligrafului, poligrafologul trebuie sa se documenteze cat mai exact si complet referitor la faptele si circumstantele care constituie tema verificarii, precum si referitor la persoana care urmeaza a fi testata.
Mai mult, ori de cate ori circumstantele permit, persoana care urmeaza a fi supusa testului,
trebuie sa fie informata intr-un interval rezonabil de timp inainte de examinarea proiectata
despre modul cum va decurge testarea.
Informarea preliminara „linisteste” persoana sincera si, invers, sporeste teama de demascare a persoanei nesincere.

3.2. Interviul pre-test.
Orice testare la poligraf este precedata de un interviu pre-test.
Persoana ce urmeazaa fi examinata este informata referitor la scopul examinarii, modul de functionare al aparatului, principiile fundamentarii stiintifice ale metodei, intrebarile la care urmeaza sa raspunda,
rezultatele ce se pot obtine.
In fapt, interviul pre-test are drept scop crearea si mentinerea unui contact psihologic intre poligrafolog si persoana testata.
Dialogul din interviul pre-test are scopul de a provoca raspunsuri verbale si nonverbale, care ar oferi poligrafologului indicii asupra subiectului.
Interviul pre-test impune crearea unei ambiante confortabile, amplificarea sentimentului de siguranta si incredere a subiectului testat.
Ignorarea interviului pre-test poate influenta negativ reactivitatea psihoemotionala a subiectului
si, implicit, rezultatul testarii la poligraf.

3.3. Testul propriu-zis.
Instrumentul de baza la aceasta faza este chestionarul care contine in medie 10-12 intrebari
numerotate de catre examinator, ordine respectata si pe poligrama.
In chestionar pot fi incluse urmatoarele categorii de intrebari:
– intrebarile relevante (critice), care sunt adresate in mod nemijlocit, concis si clar, vizand comiterea sau implicarea persoanei testate in cazul investigat (“D-ta ai comis furtul din magazinul …?”).
In functie de complexitatea cazului, intrebarile relevante pot include si intrebari investigatorii sau detaliatoare. Acestea sunt formulate
in vederea identificarii unei posibile reactivitati psihoemotionale, care sa permita obtinerea indiciilor cu privire la:
existenta unor coparticipanti, tainuitori sau favorizatori, bunuri furate, locul unde sunt ascunse corpurile delicte, instrumentele utilizate la savarsirea infractiunii, precum si alte aspecte de acest gen
(“Ai furat din magazinul … o combina muzicala?“);
– intrebarile irelevante (neutre), care nu au legatura cu incriminarea  si permit reechilibrarea psihica a subiectului dupa efectul intrebarilor relevante.
Scopul lor este de a obtine in poligrama un segment etalon pentru reactivitatea psihoemotionala normala a persoanei testate (“Esti de profesie … ?“);
– intrebarile de control, la care a priori se cunoaste, ca persoana testata va raspunde nesincer.
Scopul acestora este de a obtine un anumit nivel al reactivitatii psihoemotionale necesar efectuarii comparatiilor cu nivelul reactivitatii psihoemotionale obtinute la intrebarile relevante
(“Te-ai gandit vreodata sa furi ceva?“).

O preconditie pentru reusita testului
este frazeologia adecvata a intrebarilor.
Intrebarile echivoce, inadecvate, care nu au legatura cu problematica testarii sunt inadmisibile.

In dependenta de scopul testarii, circumstantele cazului, categoriile de intrebari utilizate, la general, se aplica numeroase si diverse teste, bazate pe urmatoarele principalele tehnici de testare:
– Tehnica intrebarilor relevante si irelevante (relevant and irrelevant question technique);
– Tehnica intrebarilor de control (control question technique);
– Tehnica (dezvaluirii) informatiilor ascunse.

Tehnica intrebarilor relevante si irelevante se bazeaza pe principiul logic, ca persoana nesincera va reactiona mai puternic la intrebarile relevante decat la cele irelevante, iar persoana sincera va reactiona in mod similar la ambele tipuri de intrebari.
Tehnica intrebarilor relevante si irelevante, in versiunea sa clasica, nu se mai aplica practic de la inceputul anilor 70 ai secolului trecut.

Una din tehnicile mai larg utilizate este Tehnica intrebarilor de control, dezvoltata de John E. Reid in anul 1947.
Prin aceasta tehnica se incearca a se ajunge la esenta problemei cu ajutorul catorva intrebari relevante de forma:
“D-ta ai comis furtul din magazinul …?”,
“Ai furat din magazinul …o combina muzicala?”.
Aceste intrebari sunt controlate de o intrebare de control:
„Te-ai gandit vreodata sa furi ceva?”.
Tehnica este fundamentata teoretic prin faptul ca o persoana nesincera va reactiona puternic la intrebarile relevante si slab la cele de control, in timp ce persoana sincera, aflata sub investigatie,
va reactiona exact invers.

Tehnica (dezvaluirii) informatiilor ascunse se bazeaza pe utilizarea elementelor specifici ale cazului investigat, care pot fi cunoscute de catre persoana nemijlocit implicata in caz.
Astfel, persoana implicata va reactiona mai puternic la elementele veridice ale cazului, decat la cele false.
Persoana neimplicata va da aceleasi reactii atat la elementele veridice, cat si la cele false.

3.4. Interviul post-test.
Orice testare cu utilizarea poligrafului se incheie cu un interviu post-test.
Persoanei testate i se ofera posibilitatea sa explice starile emotive pe care le-a simtit in timpul testului.
Abordarea subiectului se individualizeaza de la caz la caz, in toate cazurile urmand sa ramana
o abordare metodica, logica, argumentata, calma, tinandu-se seama si de nivelul de instruire si cultura
al persoanei testate.

3.5. Analiza poligramei si formularea concluziilor.
In fapt, analiza poligramei presupune:
– stabilirea segmentelor de traseu care evidentiaza raspunsurile sincere
(lipsite de reactivitate psihoemotionala), corespunzatoare intrebarilor neutre;
– determinarea caracteristicilor segmentelor de traseu care evidentiaza raspunsurile nesincere
(in care reactivitatea psihoemotionala este amplu exprimata) la intrebarile relevante;
– decelarea selectiva a caracteristicilor segmentelor de traseu la intrebarile investigatorii
si depistarea celor care prezinta reactivitate psihoemotionala specifica;
– identificarea caracteristicilor specifice de traseu ce evidentiaza prezenta reactivitatii psihoemotionale
in raspunsurile date de subiect la intrebarile de control.

Se procedeaza la compararea segmentelor de diagrama corespunzatoare intrebarilor relevante si investigatorii cu cele de control si neutre, stabilindu-se diferentele.
Formularea concluziilor consta in activitati de analiza (comparare) cantitativa si calitativa a celor mai sensibile modificari in traseele poligramei ca urmare a raspunsurilor obtinute la intrebarile relevante, neutre si de control.
Rezultatul examinarii subiectului se consemneaza de catre examinator intr-un raport, care cuprinde activitatile intreprinse pentru depistarea comportamentului simulat,
intrebarile testului si concluziile rezultate in urma analizei si interpretarii poligramei.

###

STUDIU POLIGRAF _ 2013 _ Republica Moldova _ Introducere

###

II. EXPERIENTA ALTOR TARI IN UTILIZAREA POLIGRAFULUI

###

III. UTILIZAREA POLIGRAFULUI IN TESTAREA REPREZENTANTILOR SECTORULUI JUSTITIEI din Republica Moldova

###

www.knut.ro
###

_Poligraf_Studiu-2013-Republica Moldova_ Varianta pdf

###